O soţie ici, şi o amantă colea
Se vede treaba că românii sunt pe ideea lor cu iubitul, am putea chiar să ne afirmăm ca fiind primii Casanovi ai planetei, dacă nu am fi modeşti de fel. De mici învăţăm cum se face, dar desăvârşirea ne-o facem la bătrâneţe. Na, că până la urma am atins şi punctul cu bătrâneţea de unde îmi încep şi prezentarea.
Bunicul a fost un nene pe care nu l-am văzut prea des în decursul vieţii mele, dar prin câteva poveşti am de ce să fiu mândru de el, iar patria română ar trebuie să-i ridice statuie. Om simplu, de prin părţile Munteniei la graniţa cu Oltenia, bunicul, căruia îi voi spune de acum V., a fost cioban, ca meserie, şi amant, ca ocupaţie. S-a însurat de tânăr să nu-i iasă cumva vorbe că retrăieşte a lui poveste cu vreo mioriţă, a făcut repede vreo trei copii, apoi s-a retras. Dar nu din iubit s-a retras, ci din patul soţiei, ducându-se prin altele.
Negustor bun, brânza şi laptele le plimba prin sat pentru a le vinde, dar mai des pe la ceas de seară, când câte o femeie mărinimoasă (şi singură acasă, se-nţelege) îl invita pe la ea. V. se făcea comod, îşi prezenta marfa şi doar nu era să o dea pe sub mână, astfel că oferea şi bonus dacă duduia cumpăra mai mult. Astăzi aşa, mâine altfel, că nu iubea rutina, doar femeia, până într-o zi când a concluzionat abătut că îmbătrânise. Cum?! Să se lase de iubit? Nu, dom’le, doar că s-a decis să-şi aducă amanta în casă. Copiii erau plecaţi la oraş, iar V. era liber să facă ce vrea în casa lui. A, da, încă avea o soţie. Ptiu, drace!, doar detalii. Ea era bolnavă, stătea într-o cameră, el se împreuna în altă cameră cu altă femeie. Cred că în societatea actuală s-ar numi poligamie, sau chiar 3some, dar atunci nu purta niciun nume. A reuşit chiar performanţa să stea cu amanta puţin peste 15 ani, desigur, în aceiaşi termeni, soţia alături, dar doar în primii 5 ani că apoi a murit. V. a rămas cu amanta, ea la casa ei, el la a lui, dar cum e viaţa asta, fix pe seară ea mai avea nevoie de câte ceva, fie un cub de zahăr, fie de o linguriţă de cafea, de-alea casei, nimic important. El avea, doar l-am lăudat că era băiat deştept, o primea şi ca ea să nu spună că e neam prost, o invita să rămână peste noapte.
Într-o zi de vară am ajuns să fiu cu adevărat mândru de bunicul ăsta al meu, mare iubitor de femei. Am fost trimis în grajdul cailor de către tata ca să văd dacă e vreo greblă pe-acolo, ca să strângă nişte frunze. Cai nu mai erau, au fost cândva demult, dar altceva era acolo. Am intrat, şi ca-ntr-o poezie, “un picior ici şi unul colea” o pusese V. pe ibovnica lui. Nu mă putea vedea şi oricum nu cred că-l puteam împiedica, era în focurile iubirii cu draga lui. Cât am stat acolo, vreo 10 minute, el nu a terminat, ba chiar a alternat într-un umeri-craci, pentru diversificare. Am plecat când m-a strigat tata, venind cu trista concluzie că greblă n-am găsit. Am omis partea mai fierbinte, poate nu l-ar fi interesat prea mult. Îmi pare rău însă, dar bunicul a murit, astfel că dragi doamne şi domnişoare, va trebui să vă mulţumiţi doar cu nepotul lui.
