Să stabilim un lucru de la început. Singurătatea e una -lăfăită pe tabelul de întreţinere, închisă în cutiile de plastic ce adăpostesc o singură prăjitură ciocolătoasă cu rom, remarcată în toate reuniunile la care de fapt nu vrei sa mergi, întrucât trebuie să faci conversaţie numai cu cupluri (el -plictisit şi ghiftuit, ea -zgomotoasă şi neasortată). Însingurarea e cu totul altceva. Nu are legătură, aşa cum aţi crede la o primă privire, cu numărul de persoane din jur, cu locul sau cu presupusele motive de bucurie perpetuă (pe care nu ştiu cum se face că numai ceilalţi au un fler deosebit în a le detecta la existenţa ta). Însingurarea se manifestă, dacă vreţi, atunci când simţi aşa, că ţi-e frig prin suflet şi i-ai mai pune o haină (fie ea şi peticită şi colorată în nuanţe ce nu-ţi aparţin). Bate vântul pe dinăuntru şi în loc de inimă ai un fluture (tahicardie, ar spune unii, dar mie îmi place explicaţia cu fluturele mai mult).
Îl simt bătând din aripi de câte ori sosesc într-o gară goală pentru mine, când, uneori, în miezul zilei nu e nimeni pe stradă şi Bucureştiul pare mort, când merg la petreceri unde trebuie să dansez (întrucât nu am fumat şi de vorbit nu mai are nimeni despre ce), când mă întorc acasă şi afară e încă lumină, când anumite dulciuri care îmi plac vin în porţii pentru doi, când trebuie să le cer ceva unor necunoscuţi, când observ cele două riduri tot mai adânci sub ochiul stâng (“de expresie” cică, dar ce expresie o fi asta care rămâne întipărită pe chip şi după ce sursa ei s-a dus?!), când se termină o carte care mi-a plăcut tare sau o serie din “Entourage”, când, nu ştiu de ce, beau ceai şi nu cafea, când văd marea la Eforie Nord , când mi se spune “hai să-ţi chem un taxi”, când se adună prea multe iude si tarfe pe umeraşe, când aura începutului se rupe în două cu zgomot şi ecou, când intru într-un spital de orice fel, cand am cea mai trista zi de ziua mea şi de Revelion şi când constat că mă vând extrem de ieftin. Aproape gratis.
Sunt primele exemple care mi-au venit în minte. N-are rost să lungesc lista la nesfârşit, e evident că, întrucât trăim cu toţii, sunt mai multe motoaree care ne trag înainte. Sau la fel de multe. Sau măcar…există trei-patru imbolduri care ne apropie de utopia numită generic fericire pământeană.
