- stii ca o sa mor nu?
- toti murim...
- da, dar unii mor omorati...
- si uneori sunt prinsi criminalii.
- nu si cei ai naturii...
- eh, ei or sa regrete.
- cand or sa regrete va fi prea tarziu...
- o sa te...duci in curand?
- depinde cand ma vor taia "stapanii".
- ce o sa se intample cu tine?
- o sa mor incet, in chinuri, ei zambind la moartea mea...ba chiar, punandu-mi tot felu de chestii agatate de maini si picioare, si niste chestii luminoase, care sa ma ameteasca in noapte..
- dureaza mult?
- in anii vostri...in medie, cam 2 saptamani.
- si dupa?
- dupa...dupa ma dezbraca de ornamentele lor si ma lasa undeva, in asteptare, undeva unde isi arunca ei rezidurile...apoi altii ma iau, si intr-un final, imi curma suferinta..
- sa stii ca stau cu tine pana vin sa te ia...nu te las singur, ia-ma de mana.
- nu va suparati, puteti sa va dati putin mai departe, sa nu va loveasca in cadere.
[ea se indeparteaza, incepe un sunet sfasaietor, ea ingenuncheaza in zapada abia asternuta, el cade la pamant, afundandu-se cu greutate in zapada]
- nu va suparati domnisoara, sunteti bine? va lovit cand a cazut? de ce stati in genunchi?
[ea ridica capu, lacrimi aproape inghetate i-se inodau in barbie]
- nu ma lovit nimeni...
- cu cine vorbeati inainte sa venim?
- cu bradul pe care tocmai l-ati daramat...
- imposibil domnisoara...
- aplecati-va asupra lui, vorbitii...
[omul se indreapta spre brad, se apleaca, da cu piciorul, nici o reactie.
inainte sa intoarca capul spre domnisoara, observa ca sub brad, toata zapada se topise, bradul efectiv stand intr-o balta, plina cu lacrimi.
omul intoarce capul, domnisoara disparuse.
in urma ei, ramasese pe jos doar o frunza, dintr-o planta ce a disparut acum 1000 de ani.
planta se numea la vremea ei: "carpe diem"...nume fiind pus de stramosi dearece aceasta planta era destinata numai celor pe moarte.]
- craciun fericit bradule
- craciun fericit omule..
- toti murim...
- da, dar unii mor omorati...
- si uneori sunt prinsi criminalii.
- nu si cei ai naturii...
- eh, ei or sa regrete.
- cand or sa regrete va fi prea tarziu...
- o sa te...duci in curand?
- depinde cand ma vor taia "stapanii".
- ce o sa se intample cu tine?
- o sa mor incet, in chinuri, ei zambind la moartea mea...ba chiar, punandu-mi tot felu de chestii agatate de maini si picioare, si niste chestii luminoase, care sa ma ameteasca in noapte..
- dureaza mult?
- in anii vostri...in medie, cam 2 saptamani.
- si dupa?
- dupa...dupa ma dezbraca de ornamentele lor si ma lasa undeva, in asteptare, undeva unde isi arunca ei rezidurile...apoi altii ma iau, si intr-un final, imi curma suferinta..
- sa stii ca stau cu tine pana vin sa te ia...nu te las singur, ia-ma de mana.
- nu va suparati, puteti sa va dati putin mai departe, sa nu va loveasca in cadere.
[ea se indeparteaza, incepe un sunet sfasaietor, ea ingenuncheaza in zapada abia asternuta, el cade la pamant, afundandu-se cu greutate in zapada]
- nu va suparati domnisoara, sunteti bine? va lovit cand a cazut? de ce stati in genunchi?
[ea ridica capu, lacrimi aproape inghetate i-se inodau in barbie]
- nu ma lovit nimeni...
- cu cine vorbeati inainte sa venim?
- cu bradul pe care tocmai l-ati daramat...
- imposibil domnisoara...
- aplecati-va asupra lui, vorbitii...
[omul se indreapta spre brad, se apleaca, da cu piciorul, nici o reactie.
inainte sa intoarca capul spre domnisoara, observa ca sub brad, toata zapada se topise, bradul efectiv stand intr-o balta, plina cu lacrimi.
omul intoarce capul, domnisoara disparuse.
in urma ei, ramasese pe jos doar o frunza, dintr-o planta ce a disparut acum 1000 de ani.
planta se numea la vremea ei: "carpe diem"...nume fiind pus de stramosi dearece aceasta planta era destinata numai celor pe moarte.]
- craciun fericit bradule
- craciun fericit omule..